Locație

Festivalul va avea loc şi anul acesta în zona de lângă Stadionul din Pădurea Mare.

Debrecen este al doilea oraș ca mărime din Ungaria. Deși nu poate fi comparat cu capitala din punctul de vedere a infrastructurii și mărimii, este unul dintre cele mai interesante și mai spectaculoase orașe din țara noastră, față de Budapesta și-a păstrat amploarea umană, dar este totuși un oraș foarte divers. Orașul Debreţin de la schimbarea regimului este reședința de județ cu cea mai intensă tendință de dezvoltare din țară. Atrage atenția vizitatorilor cu cea mai mare sală de sport din țară, cu bazinele de înot, baia termală, universitate, biserica reformată și populația orașului în creștere.

Este amplasat într-un loc ideal din punctul de vedere a transportului, este un nod de cale ferată, autostrada atinge orașul, şi cei mai îndrăzneți pot călători în oraș cu avion propriu.


Trafic rutier

Județul poate fi accesat pe drumurile principale 4, 33, 35, 42, 47 și pe autostrada M3. Punctele de trecere a frontierei rutiere către România se află la Ártánd și Nyírábrány.


Trafic feroviar

Județul Hajdú-Bihar este accesibil prin intermediul liniei principale de cale ferată 100 Budapesta-Szolnok-Debrecen-Nyíregyháza-Záhony. Orașul Debreţin este dotat cu unul dintre cele mai mari noduri de cale ferată din ţară, rețeaua de linii principale și secundare acoperă bine teritoriul județului. Reședința de județ este legată cu opt linii de cale ferată la așezările județului, dintre care cinci asigură și accesul în țările învecinate. Societatea de Cale Ferată MÁV operează pe liniile principale trenuri IC, ICR, trenuri accelerate, rapide şi terenuri de persoane, pe liniile secundare circulă trenuri IP, trenuri rapide şi trenuri de persoane. Linia principală internațională este linia 101 care circulă pe linia Püspökladány- granița Biharkeresztes. Cele două puncte de trecere de frontieră internațională ale județului sunt Biharkeresztes și Nyírábrány. In ambele treceri de frontieră sunt accesibile servicii de vămuire și alte activități de expediere de mărfuri.


Transport aerian

Festivalul este ușor accesibil şi pe cale aeriană, datorit faptului că orașul dispune de aeroport internațional.

Călătorește cu Oszkár la Festivalul Campus


Călătoriți cu DKV!

Festivalul poate fi ușor accesat de orice cu cursele de tramvai şi de autobuze DKV Zrt.

Prețul biletelor și alte date cu caracter informativ pot fi găsite la punctele de vânzare de bilete de la locul de desfășurare a festivalului sau pe pagina următoare:

www.dkv.hu

Camping

Festivalul este situat într-una dintre cele mai populare zone din Debrecen, în nordul orașului, în inima Pădurii Mare. Datorită acestui fapt, campingul a fost amenajat într-o zonă plăcută, umbroasă și calmă pentru oaspeții noștri. Pe timpul festivalului, pentru a folosi campingul este necesar să cumpărați o banderolă, costul căruia este de 1000 HUF.


Cazare în apropiere


Regulament intern

Este un loc minunat în inima Pădurii Mare

Un mediu natural și o infrastructură sofisticată așteaptă vizitatorii şi în acest an! Dușuri de apă calde, locuri de cort plăcute, stații de încărcare a telefonului mobil, camioane de internet și număr extins de unități de catering.

În apropierea festivalului se află Ştrandul Nagyerdei şi Baia de agrement acoperită Aquaticum. În timp de zece minute puteți ajunge cu ușurință în centrul orașului Debrețin, unde se situează Muzeul Déri, MODEM-ul, Biserica Mare și Piața Principală Debrețin. Pentru cei care doresc mai multe programe în zonă, recomandăm neapărat oportunitățile oferite de Parcul Cultural Nagyeredei (Grădina zoologică și Parcul de distracții).


Toleranța zero

Numărul de locuri de parcare este limitat în imediata vecinătate a festivalului. Organizatorii încurajează toţi musafirii săi să folosească dacă este posibil, transportul public sau bicicleta pentru a ajunge la locul festivalului. În timpul festivalului, puteți întâlni sporirea controalelor de poliție în zona Pădurea Mare, la festival și pe străzile din jur. Din acest motiv vă rugăm să respectați cu mare grijă regulile de circulație rutieră! Nu este permis conducerea de autovehicule, biciclete, motociclete sau de orice alte vehicule nici în cazul consumului minim de alcool!

Pădurea Mare din Debrețin este o zonă protejată! Este strict interzis distrugerea, deteriorarea valorilor naturale, poluarea mediului, sau aprinderea focului! Încălcarea regulilor de conservare a naturii este pedepsit grav!


Deschidere, închidere

Festivalul Campus îşi deschide porțile pe data de 18 iulie (ziua 0), în această zi deschidem şi campingul pentru cei care dispun de bilete pentru camping. Musafirii festivalului trebuie să părăsească locul festivalului pe data de 22 iulie (duminica) până la ora 10:00, deoarece lucrările de demolare încep în acea zi.


Valabilitatea biletelor

Biletul de zi pentru ziua dată este valabil până la ora 10:00 ziua următoare. Dacă sosiți cu puțin după miezul nopții, veți primi bilet pentru ziua anterioară. Biletele pentru ziua respectivă se vând începând cu ora 6 dimineața.


Banderolă

Toată lumea care intră în zona festivalului trebuie să poarte o banderolă. In interiorul cordonului de siguranță personalul de siguranță controlează dacă dispuneți de banderolă. Biletele cumpărate online trebuie schimbate în banderolă la faţa locului. Banderola nu este transferabilă, nu avem posibilitatea să schimbăm, înlocuim banderolele deteriorate, pierdute.

Banderolele sunt marcate cu cerneală UV. Scurgerea cernelii UV este considerată de asemenea banderolă deteriorată.


Ce nu puteți duce cu Dvs. la festival?

Este strict interzis să duceți la Festivalul Campus obiecte care amenință integritatea fizică a altora. Conform legilor în vigoare, nu puteți ține la Dvs. așa numite obiect care sunt deosebit de periculoase pentru siguranța publică (cuțit cu o lamă mai mare de 8 cm, cuțit cu arc, spray de gaz, etc.), asta este considerat contravenție. În Ungaria, consumul și posesia drogurilor atât ușoare cât și tari sunt un act pedepsit de lege, astfel că este strict interzis introducerea lor pe teritoriului Festivalului Campus! Este interzis introducerea de focuri de artificii, rachete, orice fel de dispozitive pirotehnice, instrumente ascuțite şi de tăiere, arme, obiecte din sticlă, băuturi spirtoase, sticle de băuturi răcoritoare, şi alimente în cantități comerciale pe teritoriul Festivalului Campus.


Serviciul medical

Pe teritoriul festivalului funcționează serviciu medical și de salvare continuu de 0-24 ore. Serviciul medical conform legilor aflate în vigoare asigură servicii medicale și de prim ajutor pentru musafirii Festivalului Campus.


Facilități de igienă

Îngrijirea zilnică este posibilă la dușurile amplasate în Campingul de pe teritoriului Pădurii Mare.


INFO

Pe teritoriul festivalului va exista un cort de informare; vă rugăm să contactați cu încredere personalul nostru!


Obiecte pierdute / găsite

Obiectele pierdute sunt colectate în cortul de informații, deci dacă ați găsit un obiect pierdut, vă rugăm să îl predați aici, iar dacă aţi pierdut un obiect, îl puteți căuta aici. Obiectele păstrate vor fi depozitate maxim o săptămână după festival, vă puteți interesa după obiectele pierdute la adresa e-mail info@campusfesztival.hu e.


Alte informații importante

La festival vor fi întocmite înregistrări sonore şi video. Orice participant care apare în înregistrări poate fi numit numai cu consimțământul său propriu, dar nu poate formula nici o cerere față de organizatorii festivalului, persoana care a efectuat înregistrarea sau utilizatorul legitim al acestuia. La festival se pot întocmi înregistrări de imagini şi sonore numai cu aprobarea scrisă primită din partea organizatorului festivalului. La festival este interzis derularea de orice activități comerciale şi de reclamă fără aprobarea scrisă din partea organizatorului festivalului.

Organizatorii nu sunt responsabili pentru accidentele din afara zonei festivalului. Nu servim tineri și persoane aflate în stare de ebrietate cu băuturi alcoolice.

Vă rugăm să protejați valorile naturii şi păstrați curățenia! Evenimentul va avea loc şi în caz de vreme rea. Ne rezervăm dreptul de a schimba programele! Vă rugăm să aveți grijă de Dvs. și de ceilalți!


Contact

Locație: Parcul Mare Debreţin
Email: info@campusfesztival.hu
Facebook: facebook.com/campusfesztival

Bilete de festival

Achiziționați biletul la Festivalul Campus!
https://campus.jegy.hu/


Preţuri de bilete:

Până la data de 10 iulie
:: biletele de o zi: 9.990 Ft
:: ziua 0: 7.990 Ft
:: abonament: 24.990 Ft
:: biletele de o zi VIP: 18.000 Ft
:: abonament VIP: 43.000 Ft

începând cu data de 11 iulie şi la faţa locului:
:: biletele de o zi: 12.990 Ft
:: ziua 0: 12.490 Ft
:: abonament: 28.990 Ft
:: biletele de o zi VIP: 21.000 Ft
:: abonament VIP: 48.000 Ft


Cumpără

Vânzări de bilete

Debreţin
Lovarda – str. Kassai nr. 26.
Nagyerdei Víztorony – str. Pallagi nr. 7.
Sport Hotel – str. Oláh G. nr. 5.

Miskolc
Líra /Szinva Park – str. Bajcsy Zs. nr. 2-4.
Vista /Miskolc Pláza – str. Szentpáli nr. 2-6.

Nyíregyháza
Biroul de Tichete Ticketportal – piaţa Országzászló nr. 6.


Accesibilitatea orașului Debreţin

Pe drum public

Din direcția Budapesta pe autostrada M3 şi M35, direct până la Debreţin, ieşire: la indicatorul Debrecen-Vest. Din direcția Szeged pe drumul principal nr. 47, din direcția Nyíregyháza pe drumul principal nr. 4, pe drumul principal nr. Miskolc pe autostrada M35-ös.
Aflați mai multe: www.utinform.hu

Cu trenul

Cu cursele MÁV Zrt. InterCity, care pornesc din gara Budapest – Keleti / Nyugati spre Debreţin.
Mersul trenurilor şi informații despre curse: www.mavcsoport.hu

Cu autobusul

Mersul autobuselor şi informații despre curse: www.menetrendek.hu


Acces la locul de desfășurare al Festivalului Campus

De la aeroportul din Debreţin

Cu autobusul Airport 1 / Airport 2 până la staţia Gara Mare, mai departe cu tramvaiul nr. 1 până la stația Aquticum, după care plimbare pe jos 4 minute până la strada Ady Endre. (strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)

Mersul autobuselor Airport 1 / Airport 2:
http://www.debrecenairport.com/downloads/airport_1_airport_2_vegallomas_20180615.pdf

Mersul tramvaiului 1:
http://dkv.ptss.hu/scheduledetail/#lm//1/O/0/hu

De la stația de tren

Cu tramvaiul 1 până la stația Aquticum, după care plimbare pe jos 4 minute până la strada Ady Endre. (strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)

Mersul tramvaiului 1:
http://dkv.ptss.hu/scheduledetail/#lm//1/O/0/hu

De la stația de autobuze

Cu autobuzele 10 / 10Y / 10A de la stația Școala Mechwart András până la staţia Clinici, după care 10 minute pe jos până la strada Ady Endre. (Nagyerdei körút – str. Pallagi – Vigadó Tér – str. Ady Endre)

Mersul autobuzelor 10 / 10Y / 10A:
http://dkv.ptss.hu/scheduledetail/#lm//10 10A 10Y/O/0/hu

Cazări

Aranybika Grand Hotel

Cu tramvaiul 1 de la staţia Primărie până la stația Aquaticum, după care plimbare pe jos 4 minute până la strada Ady Endre. (strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)


Campus Hotel

Cu autobusul 23Y până la stația Hala Főnix până la stația Kardos, după care plimbare pe jos 6 minute până la strada Ady Endre. (strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)


Hotel Divinus*****

5 minute pe jos până la strada Ady Endre.

(strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)


Centrum Hotel

Cu tramvaiul 1 de la stația piața Kálvin până la stația Aquaticum, după care plimbare pe jos 4 minute până la strada Ady Endre. (strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)


Colegiul Kossuth Lajos

13 minute plimbare pe jos până la strada Ady Endre.

(Nagyerdei krt. - Nagyerdei Sétány - Vigadó Tér – str. Ady Endre)


OEC West Hotel

16 minute plimbare pe jos până la strada Ady Endre. (Nagyerdei körút – str. Pallagi – Vigadó Tér – str. Ady Endre)


Lycium Hotel

Cu tramvaiul 1 până la stația Aquticum, după care plimbare pe jos 4 minute până la strada Ady Endre. (strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)


Hotel Malom

Cu autobusul 11 de la staţia strada Vendég până la stația piața Kálvin, de unde cu tramvaiul 1 până la stația Aquaticum, după care 4 minute plimbare pe jos până la strada Ady Endre. (strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)


Hotel Óbester

Cu tramvaiul 1 de la stația strada Eötvös până la stația Aquticum, după care plimbare pe jos 4 minute până la strada Ady Endre. (strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)


Hotel Platán

Cu autobusul 44 de la stația strada Hárs până la stația Gara Mare, de unde cu tramvaiul 1 până la stația Aquaticum, după care plimbare pe jos 4 minute până la strada Ady Endre. (strada Pallagi– Vigadó Tér – strada Ady Endre)


Sport Hotel*** superior

6 minute pe jos până la strada Ady Endre. (strada Oláh Gábor – piața Vigadó – strada Ady Endre)


Aquaticum Debrecen Termál & Wellness Hotel****

2 minute pe jos până la strada Ady Endre. (Nagyerdei sétány - Vigadó tér – strada Ady Endre)


Hotel Nagyerdő

2 minute pe jos până la strada Ady Endre. (Vigadó tér – strada Ady Endre)